A fost epocală declaraţia
madamesei Fierea (nicio legătură cu numele răposatului soţ, care a fost om de
toată isprava!) pe când s-a dat şi ea vioaie şi tare-n gură, singura sa
calitate, oarecum pozitivă. Pentru că a înghiţit cu noduri smetia dată de
Ponta, care a trimis-o la cratiţa Primăriei, Contesa de Voluntari a replicat,
duminică (18 iunie 2017), în faţa reporterilor ce-şi fac veacul pe holurile
Parlamentului:
„Nu aş vrea să mă cobor la
limbajul şi la atitudinea total nepotrivită a domnului Ponta. Eu am o educaţie, am fost crescută altfel şi chiar dacă port un dialog în contradictoriu, prefer să fie
lipsit de veninul – cât tupeu zace în ea, fraţilor! - cu care ne-am obişnuit în aceste zile" (Sursă: Mediafax.ro)
Băi, eşti nebun? Ia să umblăm pe
la memorie, să dăm deoparte colbul vremii şi să scoatem la lumină o altă
declaraţie, tot a Firei, publicată în data de 14 mai 2013 pe site-ul
„wowbiz.ro”:
"Tata bea foarte mult şi ne
bătea şi pe noi, copiii, şi pe mama!".
„Educaţia” sa a durat până pe la
vârsta de 14 ani, moment în care:
“Până la urmă am hotărât să-l
părăsim. Eu am convins-o pe mama să divorţeze”, a mărturisit Gabriela,
la acea vreme Vrânceanu.
Emancipata în cauză a mai dat
din casă, în aceeaşi publicaţie:
“Mama era vânzătoare şi tata
muncitor necalificat, pe şantier. Stăteam şase inşi într-un apartament cu două
camere”.
Pe la 21 de ani s-a măritat cu
un fost atlet şi antrenor, Răsvan Firea, cu 17 ani mai în vârstă decât ea,
mariaj care s-a încheiat dramatic şapte ani mai târziu, când soţul a răposat
răpus de boală. Nici nu i-a făcut parastasul de an, că „erudita” şi-a pus
pirostriile alături de Pandele, alt elevat.
Probă de educaţie aleasă: prostul gust
În ceea ce priveşte latura sa
artistică, mai ales aia cu poeziile, sper că mai ştiţi de glumă, nu? Poftim
probă de…educaţie:
„Pielea ta
catifelată ca un botic de ied
Şi-a mea,
într-o aşteptare eternă
Până la
epuizare
Am nevoie
Să mă
îmbrac în dorinţa ta
Să nu ies
în stradă ca împăratul cu hainele noi
Căruia i se
vede goliciunea
Pentru că
mi s-ar putea descifra tatuajele
Desenate de
tine pe sâni
Sub formă
de nalbe” (Noi şi lumea cealaltă)
De fapt, despre admiterea Fiarei
în Uniunea Scriitorilor, Nicolae Manolescu, jenat de situaţie, a declarat:
“Uniunea
Scriitorilor este o organizaţie de breaslă, nu o organizaţie a elitelor. În
Uniune sunt scriitori de toată mâna, nu doar scriitori excepţionali".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.