vineri, 15 iunie 2012

Toma Caragiu : N-ai pe cineva !

   Nu sunt un fan al montajelor şi remixurilor postate pe internet, însă am fost şi rămân un împătimit admirator al celui ce a fost Toma Caragiu (foto medalion - caricatură realizată de Bogdan Petry). Caragiu a fost prea profund în materie de umor. Idem şi nenea Iancu. Caţavencu, desigur. numai că geniul din Haimanale  scria, crea texte, deci era un autor de drept. Tomiţă doar interpreta materia primă dată de alţii, însă - ce ce-şi mai amintesc - era inegalabil atunci, inegalabil a rămas şi acum.
   Aveam să mai probez (dacă mai era nevoie!?) actualitatea permanentă a scheciurilor interpretate de Toma Caragiu cu ceva timp în urmă, când am primit pe e-mail un material postat iniţial pe You Tube, sub semnătura (evident, pseudonimă) lui "vladcelnegru". Mai întâi de toate am remarcat şi aplaudat munca depusă şi, deopotrivă, echilibrul. Mi-a fost clar că autorul nu este apartenent politic, ceea ce, în final s-a regăsit într-un produs notabil, într-un pamflet politic cum scrie la buchia cărţii, construit pe structura scenetei "N-ai pe cineva!", text semnat de către Dan Mihăescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.